Archive for Prison Break

Despre prison break

Prison Break este un film serial american produs şi difuzat pentru prima dată de televiziunea FOX pe data de 29 august 2005. Intriga serialului se învârte în jurul poveştii unui om încarcerat şi condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o şi a fratelui acestuia, care elaborează un plan complex pentru a-l salva de la pedeapsa capitală.

Creat de Paul Scheuring, Prison Break este produs de compania Adelstein-Parouse Productions, în asociere cu Original Television şi studiourile 20th Century Fox Television. Actualii producători executivi ai serialului sunt Paul Scheuring, Matt Olmstead, Dawn Parouse, Marty Adelstein, Neal Moritz şi Brett Ratner. Coloana sonoră a fost compusă de Ramin Djawadi şi a fost nominalizată la ediţia din 2006 a Premiilor Emmy.

Deşi Prison Break a fost conceput iniţial doar pentru două sezoane, popularitatea de care s-a bucurat în rândul telespectatorilor a determinat televiziunea FOX să comande un al treilea sezon al seriei, pe care a început să-l difuzeze din data de 17 septembrie 2007. Unicitatea Prison Break stă în construcţia serializată a producţiei, în modul în care este gândită şi structurată acţiunea, fiecare episod aducând un plus de suspans şi tensiune, o similitudine din acest punct de vedere putând fi găsită şi în cazul unor seriale ca Lost sau 24. La acestea se adaugă locaţia de filmare, puţine fiind serialele tv care au fost filmate într-o închisoare propriu-zisă. 

Succesul de care s-a bucurat serialul încă de la lansare a readus interesul asupra producţiilor care au ca şi punct de plecare închisoarea şi dramele petrecute în jurul ei.

Prison Break este transmis în România de postul Pro TV, în fiecare zi de luni, cu începere de la ora 23:15.

Producţia serialului

Concepţie

Paul Scheuring, creatorul Prison Break

Paul Scheuring, creatorul Prison Break

Ideea care a stat la baza acestui serial, aceea a unei persoane care ajunge intenţionat în închisoare pentru a salva pe cineva de la moarte, i-a fost sugerată lui Paul Scheuring de către o colegă, Francette Kelley. Deşi lui Scheuring i s-a părut a fi o idee bună, iniţial nu a ştiut cum să o dezvolte şi să creeze un serial care ar fi putut atrage atenţia unei televiziuni. A pornit de la povestea unui frate acuzat şi întemniţat pe nedrept, creionând mai apoi principalele personaje şi evoluţia firului epic. În 2003 a înaintat proiectul celor de la FOX, dar a fost refuzat datorită faptului că oficialii postului aveau dubii cu privire la şansele ca un astfel de serial să se transforme într-o producţie de succes. Acelaşi răspuns l-a primit şi din partea celorlalte televiziuni cărora le-a înaintat proiectul, majoritatea considerând că acesta este mult mai potrivit pentru un film artistic decât pentru un serial de televiziune. Ulterior, s-a avut în vedere realizarea unei miniserii tv de 14 episoade. Regizorul Steven Spielberg s-a arătat interesat de proiect, dar a hotărât să se implice în realizarea filmului Războiul Lumilor, astfel încât miniseria nu a mai ajuns pe micile ecrane.

Totul avea să se schimbe în anul 2004, când cei de la FOX au hotărât să finanţeze proiectul lui Scheuring, fiind impulsionaţi de succesul unor seriale ca Lost sau 24. Deşi aceste producţii utilizează acelaşi mod de serializare a acţiunii fiecărui episod, Paul Scheuring a declarat că ele nu au influenţat în nici un fel maniera în care a fost scris scenariul Prison Break. Episodul pilot a fost filmat după un an de la scrierea scenariului, iar cinci luni mai târziu, serialul a fost lansat pe canalul FOX.Plănuit iniţial pentru 13 episoade, serialul a fost extins în primul sezon cu încă nouă, datorită popularităţii imense de care a ajuns să se bucure.

Distribuţie

Pentru ocuparea rolurilor din serial a fost organizată o preselecţie, existând opt personaje principale ale căror nume aveau să apară şi pe generic. Preselecţia pentru rolul lui Michael Scofield, unul din protagoniştii serialului, a început cu câteva săptămâni înainte de startul filmărilor. Într-un interviu, Paul Scheuring explică problemele pe care le-a întâlnit pe parcursul casting-ului pentru acest rol: „A fost extrem de dificil să găsim un candidat printre toţi actorii de la Hollywood. A fost dificil s-o facem pentru că am întâlnit tot felul de abordări ale rolului – unii interpretau personajul folosind o voce groasă, alţii din contră, erau mult prea sensibili.” Majoritatea celor prezenţi pentru audiţie „abordau un aer misterios, dar care se dovedea a fi fals şi lipsit de stil”. Cu o săptămână înainte de startul filmărilor, la preselecţie s-a prezentat actorul Wentworth Miller (OMG cat de frumos poate fi, sunt fana lui nr.1), care a reuşit să-i impresioneze atât pe producătorul Brett Ratner (care îl remarcase anterior la preselecţiile pentru rolul lui Superman din filmul Superman Returns), cât şi pe Scheuring, astfel încât în ziua următoare Miller a obţinut rolul. Actorul declară că participarea sa la preselecţii a avut loc în ultima clipă: ” Am primit scenariul într-o zi de vineri din noiembrie 2004, am fost la preselecţie luni şi am primit rolul marţi. Filmările au început săptămâna următoare”.

Dominic Purcell a fost cooptat cu trei zile înainte de startul producţiei, fiind ultimul membru care s-a alăturat distribuţiei. Purcell a dat probe pentru rolul lui Lincoln Burrows, personajul condamnat la moarte şi totodată fratele lui Michael Scofield. Actorului i-a fost trimis scenariul episodului pilot de către cei de la FOX, cu care a rămas în relaţii amiabile după colaborarea din serialul John Doe. Aspectul afişat de Purcell la preselecţii, cu o coafură impecabilă şi un ten bronzat, l-a făcut iniţial pe Scheuring să creadă că actorul ar fi „mult prea chipeş” pentru rol. Cu toate acestea, Purcell a fost distribuit în rolul lui Lincoln Burrows şi a sosit în prima zi pe platourile de filmare având capul ras, Scheuring fiind uimit de cât de bine semănau fizic cei doi actori principali ai serialului.

După primirea scenariului episodului pilot, primul gând al actorului Amaury Nolasco a fost că are în faţă „episodul pilot al încă unui serial pe care televiziunea nu-l voia”, dat fiind faptul că majoritatea episoadelor pilot din noile seriale începuseră să fie produse deja până la respectiva dată. Recunoscând că nu-i place să citească, Nolasco a fost totuşi uimit de cât de captivant era scenariul primit şi a decis să se prezinte la preselecţii. Într-un interviu, Nolasco îşi aminteşte cât de emoţionat a fost înainte de ultima audiţie, mai ales după ce Paul Scheuring i-a spus că este favorit pentru rolul lui Fernando Sucre. La finalul preselecţiei, Nolasco a fost distribuit în rolul lui Sucre, colegul de celulă a lui Michael Scofield.

Wade Williams a citit scenariul primului episod şi a refuzat iniţial să-l întruchipeze pe ofiţerul Brad Bellick, deoarece personajul i s-a părut a fi unul „odios şi dezgustător”. Repulsia faţă de personaj îşi avea rădăcinile în faptul că Williams era tatăl unei fetiţe de patru ani, dar agentul său l-a convins să se prezinte la audiţii, unde a şi câştigat rolul. Ulterior, actorul a fost lăudat în numeroase ocazii pentru prestaţia sa din serial.

Sarah Wayne Callies a fost prima actriţă care a participat la preselecţia pentru rolul doctoriţei Sara Tancredi[16] şi a devenit totodată şi prima persoană distribuită într-unul din rolurile principale. După terminarea probelor din studiourile 20th Century Fox, Callies a plecat spre maşina sa, dar a constatat că şi-a uitat cheile în contact, înăuntrul maşinii închise. În timp ce îi aştepta pe cei de la service, a fost sunată de agentul ei care a anunţat-o că a primit rolul pentru care a dat probe.

Ceilalţi actori care au fost aleşi pentru rolurile principale au fost Robin Tunney (distribuită în rolul avocatei Veronica Donovan), Marshall Allman (distribuit în rolul lui L.J. Burrows, fiul lui Lincoln Burrows) şi Peter Stormare (distribuit în rolul mafiotului John Abruzzi).

Pe parcursul filmărilor, producătorii s-au confruntat cu absenţa unor actori care aveau angajamente în alte producţii tv. Astfel, John Billingsley, interpretul lui Terrence Steadman a obţinut un rol periodic în serialul The Nine, alături de Camille Guaty, interpreta lui Maricruz Delgado (logodnica lui Sucre), iar Patricia Wettig, interpreta vicepreşedintei Caroline Reynolds a fost distribuită într-unul din principalele roluri ale serialului Brothers & Sisters. În aceste condiţii, actorul Jeff Perry a fost cooptat pentru rolul lui Terrence Steadman, iar personajele celor două actriţe au fost absente în majoritatea episoadelor din cel de-al doilea sezon.

În unele episoade, în câteva din rolurile deţinuţilor figuranţi au fost distribuiţi foşti puşcăriaşi care şi-au ispăşit pedeapsa în închisoarea Joliet.

Tatuajul lui Michael Scofield - harta unui plan ingenios de evadare

Tatuajul lui Michael Scofield – harta unui plan ingenios de evadare

Tatuaj

Tatuajul care acoperă întreaga parte superioară a corpului lui Michael Scofield are un rol central în desfăşurarea acţiunii primului sezon din Prison Break. Design-ul său a fost creat de artistul Tom Berg iar tatuajul propriu-zis a fost produs de compania Tinsley Transfers, specializată în tatuaje temporare. Deşi Tom Berg ştia că pentru evidenţierea planurilor închisorii se vor folosi efecte speciale, liniile şi contururile tatuajului au fost realizate astfel încât desenul să semene pe cât posibil cu hărţile în cauză.

Întregul tatuaj este alcătuit din mai multe segmente care sunt lipite unul câte unul pe corpul actorului. După ce zona pe care urmează să se aplice tatuajul a fost dezinfectată cu alcool, pe piele se lipesc o serie de autocolante (abţibilduri) iar hârtia este înlăturată. În final, bucăţile care compun tatuajul sunt fixate pe piele cu un adeziv special rezistent la apă iar legăturile dintre părţi sunt acoperite cu un strat de vopsea. Procesul de aplicare a întregului tatuaj durează între patru şi cinci ore, la care se adaugă încă 45 de minute pentru înlăturarea vechiului tatuaj. La filmarea scenelor în care tatuajul nu este complet expus (de exemplu atunci când actorul poartă un tricou), tatuajul este aplicat doar pe părţile vizibile ale corpului.

Coloană sonoră

Coloana sonoră a serialului Prison Break a fost compusă de Ramin Djawadi şi a fost nominalizată la Premiile Emmy 2006. În Franţa, postul M6 care difuzează serialul a înlocuit melodia originală a genericului cu piesa lui Faf Larage „Pas le Temps”, lucru care a ajutat promovarea serialului. Cu 392,198 de vânzări directe şi descărcări de pe internet, piesa a fost premiată cu discul de platină şi a fost desemnată cea mai vândută melodie a anului 2006 în Franţa. Similar, melodia genericului a fost înlocuită în Germania cu piesa „Ich Glaub an Dich” (interpretată de Azad şi Adel Tawil) iar în Belgia şi Africa de Sud cu „Prison Break Anthem” (interpretat de Kaye Styles).

Locaţii de filmare

Închisoarea oraşului Joliet, principala locaţie de filmare a primului sezon din Prison Break

Închisoarea oraşului Joliet, principala locaţie de filmare a primului sezon din Prison Break

Majoritatea scenelor primului sezon au fost filmate în fosta închisoare a oraşului Joliet din statul Illinois (devenită în serial închisoarea Fox River), precum şi în diferite locaţii din oraşul Chicago. Toate scenele din celula lui Lincoln, din infirmerie şi din curtea închisorii Fox River au fost filmate în locaţii ale puşcăriei din Joliet. Celula lui Lincoln este aceeaşi celulă în care a fost încarcerat şi John Wayne Gacy, un criminal în serie din anii ’70. Cei mai mulţi membri ai echipei de filmare au refuzat să intre în celula respectivă deoarece au crezut că este bântuită. Celulele care au găzduit deţinuţii pe parcursul filmărilor au fost special construite pe trei nivele, celulele iniţiale ale închisorii Joliet fiind mult mai mici şi repartizate doar pe două nivele. Scenele exterioare au fost filmate în locaţii din jurul oraşelor Chicago, Woodstock, Joliet, Toronto şi în Aeroportul Internaţional Chicago O’Hare. Cheltuielile efectuate în statul Illinois pentru filmarea unui singur episod din Prison Break s-au ridicat la 2 milioane de dolari, costul total al producţiei în anul 2005 fiind estimat la 24 de milioane de dolari.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon s-au reluat pe data de 15 iunie 2006 în zona oraşului Dallas din Texas, locul fiind ales datorită distanţelor mici existente între aşezările urbane şi rurale. Pentru reprezentarea diferitelor oraşe americane în care avea loc acţiunea au fost alese mai multe aşezări plasate la o distanţă de 30 de minute de Dallas, cum ar fi Little Elm, Decatur sau Mineral Wells. Pentru ultimele trei episoade ale sezonului secund, echipa de filmare s-a deplasat în Pensacola, Florida. Pentru filmarea fiecărui episod al seriei a fost nevoie de opt zile, aproximativ 1,4 milioane de dolari per episod ajungând în economia locală a oraşelor.

În sezonul trei, filmările vor continua în Dallas, alte scene fiind planificate în Florida şi în Louisiana. Se aşteaptă ca până la sfârşitul filmărilor, cheltuielile efectuate în regiunea oraşului Dallas să depăşească 50 de milioane de dolari.

Subiect

Jaful băncii - primul pas în lupta pentru libertate

Jaful băncii – primul pas în lupta pentru libertate

Primul sezon este compus din 22 de episoade. Lincoln Burrows este acuzat de uciderea lui Terrence Steadman, fratele vicepreşedintei Statelor Unite ale Americii. Procurorii aduc dovezi solide care nu lasă nici o urmă de îndoială asupra identităţii făptaşului, iar Lincoln este condamnat la moarte şi este mutat în închisoarea Fox River, unde îşi aşteaptă execuţia. Fratele său, Michael Scofield, este convins de nevinovăţia lui Lincoln şi decide să-l salveze, concepând un plan ingenios de evadare. Pentru a pătrunde în închisoare, simulează jefuirea unei bănci. Ajuns în Fox River, Michael intră într-o cursă contra timpului în care trebuie să depăşească numeroasele obstacole care stau în calea planului său. Protagoniştii sunt ajutaţi de avocata Veronica Donovan, care încearcă să facă lumină în cazul lui Lincoln şi să descopere persoanele care se află în spatele conspiraţiei. Eforturile ei sunt zădărnicite de acţiunile unor agenţi sub acoperire care aparţin unei organizaţii numite Compania.

Sezonul doi este alcătuit din 22 de episoade şi debutează cu urmărirea parcursului fugarilor, la opt ore de la evadarea din Fox River. În scenă îşi fac apariţia personaje noi, cum ar fi agentul federal Alexander Mahone, însărcinat cu localizarea şi capturarea evadaţilor. Creatorul serialului, Paul Scheuring, descrie cel de-al doilea sezon ca fiind „Evadatul la puterea a opta”, comparându-l cu cea de-a doua parte din Marea Evadare, un film plasat în vremea celui de-al doilea Război Mondial, în care un grup de prizonieri din rândul aliaţilor reuşesc să evadeze din lagărele naziste. Acţiunea îi poartă pe telespectatori în diferite locaţii din Statele Unite, pe măsură ce fiecare fugar încearcă să-şi atingă obiectivele personale, cu autorităţile mereu pe urmele lor. Intriga din primul sezon legată de conspiraţia politică din jurul cazului Burrows se dezvoltă, iar Compania îşi urmăreşte în continuare obiectivul de eliminare a lui Lincoln şi a tuturor celor care ar putea constitui o ameninţare la adresa organizaţiei. Deşi sfârşitul sezonului încheie în mare parte povestea conspiraţiei, ultimul episod lasă să se înţeleagă că planurile pe care Compania le are cu Michael Scofield sunt mult mai complexe.

Conform lui Paul Scheuring, motivul sezonului trei va fi „mântuirea”. Acţiunea va continua din punctul în care a fost lăsată la finalul celui de-al doilea sezon, când majoritatea personajelor principale au ajuns în Panama. Intriga sezonului va fi „la fel de diferită precum a fost cea a sezonului II de cea a sezonului I”. În vreme ce Lincoln este achitat de toate capetele de acuzare, fratele său este închis în Penitenciarul Federal Sona şi acuzat de omucidere. Compania îi monitorizează acţiunile lui Michael, care descoperă că a fost încarcerat pentru a concepe un plan de evadare pentru un alt deţinut, numit James Whistler.

Personaje

Protagoniştii serialului
– Personaj (Actor) –
Lincoln Burrows
(Dominic Purcell)
Michael Scofield
(Wentworth Miller)
L.J. Burrows
(Marshall Allman)
Veronica Donovan
(Robin Tunney)
Sara Tancredi
(Sarah Wayne Callies)
Fernando Sucre
(Amaury Nolasco)
Theodore „T-Bag” Bagwell
(Robert Knepper)
John Abruzzi
(Peter Stormare)
Benjamin Miles „C-Note” Franklin
(Rockmond Dunbar)
Brad Bellick
(Wade Williams)
Paul Kellerman
(Paul Adelstein)
Alexander Mahone
(William Fichtner)

Până în prezent, distribuţia Prison Break din fiecare sezon a cuprins în medie zece personaje cu roluri majore, la care s-au adăugat unele cu apariţii episodice. Personajele care au apărut constant pe parcursul primului sezon au fost cele ale unor deţinuţi din Închisoarea Fox River şi ale unor rezidenţi ai oraşului Chicago. Cel de-al doilea sezon are în mare parte aceeaşi distribuţie a sezonului iniţial, la care se alătură un personaj principal nou, în persoana unui agent FBI care urmăreşte capturarea evadaţilor. Al treilea sezon, a cărui acţiune are loc în Panama, introduce patru personaje principale noi, dintre care două sunt cele ale unor deţinuţi din Penitenciarului Sona. Majoritatea schimbărilor în distribuţie au fost datorate morţii personajelor. Creatorul serialului, Paul Scheuring, justifică dispariţia lor, spunând că acest lucru va face publicul „să se teamă pentru viaţa fiecărui personaj în parte”.

Protagoniştii serialului sunt doi fraţi: Lincoln Burrows şi Michael Scofield. Lincoln (interpretat de Dominic Purcell) este un infractor de rând, condamnat la moarte pe nedrept pentru uciderea fratelui vicepreşedintei Statelor Unite. Michael Scofield (interpretat de actorul Wentworth Miller) este un inginer constructor cu specializare în ingineria structurală. Convins de nevinovăţia fratelui său, Michael elaborează un plan complex de evadare şi decide să-l salveze pe Lincoln, chiar dacă trebuie să-şi pună propria viaţă în joc. Pe parcursul derulării evenimentelor e de remarcat grija reciprocă pe care şi-o poartă cei doi fraţi. Acestea sunt singurele personaje care au apărut până acum în fiecare episod al serialului.

Cei mai proeminenţi deţinuţi cu care intră în contact Michael în închisoarea Fox River sunt Fernando Sucre (interpretat de Amaury Nolasco) şi Theodore „T-Bag” Bagwell (interpretat de Robert Knepper). Sucre este colegul de celulă al lui Michael, cu care dezvoltă o relaţie de prietenie şi devine până la urmă unul din principalii aliaţi ai celor doi fraţi. Personajul are valenţe comice iar povestea acestuia se concentrează în jurul dorinţei de fi alături de logodnica sa. Pe de celalaltă parte, T-Bag reprezintă unul din cele mai bine conturate personaje negative ale serialului. Crud şi lipsit de milă, după ce descoperă intenţiile lui Michael apelează la şantaj şi se alătură grupului care plănuieşte evadarea.

Un alt deţinut de marcă este John Abruzzi (interpretat de Peter Stormare). Autoritatea pe care o posedă în rândul celorlalţi puşcăriaşi se datorează statutului său de fost lider al mafiei din Chicago. Deşi reticent la început, Abruzzi i se alătură lui Michael Scofield şi se angajează să pregătească un avion necesar deplasării după evadare, în schimbul informaţiei deţinute de Michael cu privire la locaţia în care se află Otto Fibonacci, singurul martor ocular al crimelor care au dus la condamnarea sa. Personajul apare constant în primele 12 episoade ale serialului şi are apariţii episodice în cea de-a doua parte a primului sezon şi în primele episoade ale celui de-al doilea sezon. În rândul celor care plănuiesc evadarea intră şi liderul deţinuţilor de culoare, Benjamin Miles „C-Note” Franklin (interpretat de Rockmond Dunbar). C-Note este văzut în primul sezon ca unul dintre adversarii lui Michael, dar personajul este unul mult mai uşor de plăcut decât T-Bag.

Alţi trei deţinuţi se alătură grupului care plănuieşte evadarea: David „Tweener” Apolskis (interpretat de Lane Garrison), Charles „Haywire” Patoshik (interpretat de Silas Weir Mitchell) şi Charles Westmoreland (interpretat de Muse Watson), despre care Michael crede că este celebrul hoţ D. B. Cooper.

În interiorul penitenciarului condus de directorul Henry Pope (interpretat de Stacy Keach), Michael trebuie să îi facă faţă şi şefului gardienilor, comandantului Brad Bellick (interpretat de Wade Williams), care este în permanenţă cu ochii pe el, gata oricând să-i facă viaţa cât mai grea. Un alt membru al personalului închisorii este doctoriţa Sara Tancredi, personaj interpretat de Sarah Wayne Callies. Rolul acesteia în desfăşurarea acţiunii creşte pe măsură ce atracţia dintre ea şi Michael devine din ce în ce mai puternică.

Avocata Veronica Donovan (interpretată de Robin Tunney) este prietena din copilărie a celor doi fraţi şi acceptă să se uite peste cazul lui Lincoln la insistenţele lui Michael. Odată cu începerea investigaţiilor devine unul din personajele principale ale primului sezon, dar în cel de-al doilea sezon, rolul său este unul minor.

L.J. Burrows (interpretat de Marshall Allman) este fiul lui Lincoln Burrows. Puternic afectat de condamnare, L.J. este forţat să ducă o viaţă de fugar datorită persoanelor care vor moartea tatălui său.

Personajul Terrence Steadman (interpretat de John Billingsley şi Jeff Perry) stă în centrul conspiraţiei, fiind cel care se presupune că a fost ucis de Lincoln Burrows. Sora sa este Caroline Reynolds (Patricia Wettig), vicepreşedinta Statelor Unite, ambiţiile acesteia fiind îndreptate spre obţinerea funcţiei supreme în stat.

În serviciul vicepreşedintei Statelor Unite se află Paul Kellerman (interpretat de Paul Adelstein), membru al Serviciilor Secrete şi totodată om al Companiei, care are în atribuţii rezolvarea oricăror probleme care ar putea apărea în cazul execuţiei lui Burrows. Poziţia acestuia faţă de cei doi fraţi evoluează de la cea de urmăritor la cea de aliat.

În sezonul doi apare un alt personaj principal – agentul FBI Alexander Mahone (interpretat de William Fichtner) – care este însărcinat cu localizarea şi capturarea evadaţilor. Personajul este conturat pe întreaga durată a celui de-al doilea sezon. Prin acţiunile pe care le întreprinde, Mahone dovedeşte o inteligenţă comparabilă cu cea a lui Michael.

Sezonul trei aduce alte patru personaje principale noi: Lechero (un lord al drogurilor din Panama, încarcerat în Penitenciarul Sona şi interpretat de Robert Wisdom), James Whistler (un deţinut interpretat de Chris Vance), Sofia Lugo (logodnica lui Whistler, interpretată de Danay Garcia) şi Susan B. Anthony (o agentă a Companiei interpretată de Jodi Lyn O’Keefe).

Difuzare

Primul episod din Prison Break a fost difuzat în premieră mondială de televiziunea americană FOX Network pe data de 29 august 2005 la ora 21:00. Serialul a fost transmis săptămânal, în fiecare seară de luni, cu o pauză în perioada 28 noiembrie 200520 martie 2006. După reluarea difuzării în primăvara 2006, serialul a fost mutat lunea la ora 20:00, fiind imediat urmat de 24, cealată producţie de succes a televiziunii FOX. Ultimul episod al primei serii a fost transmis pe data de 15 mai 2006. Al doilea sezon a fost difuzat în perioada 21 august 20062 aprilie 2007, iar premiera celui de-al treilea sezon a avut loc pe data de 17 septembrie 2007, în acelaşi interval orar.

În România, vestea achiziţionării producţiei de către Pro TV a fost făcută publică pe data de 20 august 2007, premiera fiind difuzată în primele zile ale lansării grilei de toamnă a televiziunii, pe data de 10 septembrie la ora 23:15.

În lista de mai jos se regăsesc ţările în care s-a difuzat Prison Break, ordonarea fiind făcută după data transmiterii primului episod al serialului.

În lista de mai jos se regăsesc ţările în care s-a difuzat Prison Break, ordonarea fiind făcută după data transmiterii primului episod al serialului.

Ţară/Titlu folosit,
altul decât cel original
Canal TV Dată Site consacrat
serialului
Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii FOX Broadcasting Company 29 august 2005 [1]
Canada Canada Global Television Network 29 august 2005 [2]
Brazilia Brazilia Canal FOX 10 octombrie 2005 [3]
Argentina Argentina Canal FOX 10 octombrie 2005 [4]
Chile Chile Canal FOX 10 octombrie 2005 [5]
Suedia Suedia TV3 1 ianuarie 2006 [6]
Norvegia Norvegia TV3 5 ianuarie 2006 [7]
Africa de Sud Africa de Sud M-Net 17 ianuarie 2006 [8]
Regatul Unit Regatul Unit Five/Sky One 15 ianuarie 2006 [9]
Australia Australia Channel Seven 1 februarie 2006 [10]
Fiji Fiji Fiji One 21 februarie 2006  
Filipine Filipine Crime Suspense 21 februarie 2006  
Turcia Turcia CNBC-e 2 martie 2006 [11]
Israel Israel
Ha-Nimlatim (Evadaţii)
yes STARS 8 martie 2006 [12]
Olanda Olanda RTL 5 16 martie 2006 [13]
Danemarca Danemarca TV3 19 martie 2006 [14]
Tailanda Tailanda UBC Series 26 martie 2006  
Indonezia Indonezia Antv 7 aprilie 2006  
Malaysia Malaysia Malaezia 10 aprilie 2006  
Italia Italia Italia 1 23 mai 2006 [15]
Irlanda Irlanda RTÉ Two 20 iunie 2006  
Noua Zeelandă Noua Zeelandă TV3 21 iunie 2006 [16]
Mexic Mexic
Prison Break: En busca de la verdad
(Prison Break: În căutarea adevărului)
Televisa 3 iulie 2006  
Coreea de Sud Coreea de Sud Catch On 17 iulie 2006  
Peru Peru America Television 20 august 2006  
Elveţia Elveţia TSR1 21 august 2006 [17]
Ungaria Ungaria
A szökés (Evadarea)
RTL Klub 23 august 2006 [18]
Franţa Franţa M6 31 august 2006 [19]
borderCroaţia Croaţia
Zakon braće (Legea fraţilor)
RTL Televizija 4 septembrie 2006  
Hong Kong Hong Kong
逃 (Evadarea)
TVB Pearl 5 septembrie 2006 [20]
Letonia Letonia
Izlaušanās (Evadarea)
TV3 6 noiembrie 2006 [21]
Lituania Lituania
Kalėjimo bėgliai (Evadaţi din închisoare)
TV3 5 septembrie 2006  
Estonia Estonia
Põgenemine (Evadarea)
TV3 8 septembrie 2006 [22]
Maroc Maroc 2M 9 septembrie 2006  
Rusia Rusia
Побег (Evadarea)
REN TV 10 septembrie 2006  
Belgia Belgia Kanaal Twee 10 septembrie 2006  
Finlanda Finlanda
Pako (Evadarea)
MTV3 12 septembrie 2006 [23]
Spania Spania La Sexta 21 septembrie 2006 [24]
Singapore Singapore Channel 5 21 septembrie 2006 [25]
Japonia Japonia
プリズンブレイク (Purizun Bureiku)
Nippon Television 6 octombrie 2006  
Bulgaria Bulgaria
Бягство от затвора (Prison Break)
Nova Television 20 octombrie 2006  
Portugalia Portugalia Fox 4 noiembrie 2006  
Luxemburg Luxemburg RTL-TVI 10 ianuarie 2007 [26]
Islanda Islanda
Á bak við lás og slá (În spatele gratiilor)
Stöð 2 2007  
Slovenia Slovenia
Beg iz zapora (Prison Break)
POP TV 27 ianuarie 2007  
Polonia Polonia
Skazany na śmierć (Condamnat la moarte)
Polsat 28 ianuarie 2007 [27]
Slovacia Slovacia
Prison Break – Útek z väzenia
(Evadare din închisoare)
TV JOJ 28 ianuarie 2007 [28]
Tunisia Tunisia Hannibal TV 25 martie 2007  
Coasta de Fildeş Coasta de Fildeş La Première 2 aprilie 2007  
Georgia Georgia Rustavi 2 9 aprilie 2007  
Germania Germania RTL 21 iunie 2007 [29]
Costa Rica Costa Rica FX 16 iulie 2007  
Drapelul României România Pro TV 10 septembrie 2007 [30]

Clasificare audiovizuală

În Statele Unite

Datorită cadrului de desfăşurare şi scenariului, Prison Break are ca public ţintă segmentul de vârstă 18-34. Serialul conţine scene de violenţă, limbaj vulgar, referiri la acte sexuale şi consumul de droguri. Prison Break a ajuns în atenţia Parents Television Council, o asociaţie extrem de conservatoare şi influentă din audiovizualul american, care a criticat ora de difuzare (20:00), considerând-o nepotrivită pentru o producţie cu asemenea caracteristici. Atât în Statele Unite cât şi în Canada, serialului i-a fost alocat indicativul TV-14 (nerecomandat minorilor sub 14 ani).

Clasificare
SUA, Canada TV-14 (nerecomandat minorilor sub 14 ani)
M. Britanie Irlanda 15 (nerecomandat minorilor sub 15 ani)
Germania 16 (nerecomandat minorilor sub 16 ani)
Olanda 12 (nerecomandat minorilor sub 12 ani)
Norvegia 15 (nerecomandat minorilor sub 15 ani)
Finlanda 15 (nerecomandat minorilor sub 15 ani)
Ungaria 16+ (nerecomandat minorilor sub 16 ani)
Australia M (nerecomandat minorilor sub 15 ani)
Noua Zeelandă AO (destinat adulţilor)
Hong Kong PG (sub supravegherea adulţilor)
Brazilia 14 (nerecomandat minorilor sub 14 ani)
Chile A18+ (destinat adulţilor)

În România

În România serialul a fost încadrat în categoria producţiilor interzise minorilor sub 12 ani.

În Franţa

Pentru a putea difuza serialul în prime-time, la ora 20:50, televiziunea M6 a cenzurat serialul din proprie iniţiativă. Pentru ca totul să corespundă orei de difuzare, postul a tăiat din serial anumite secvenţe şi a cerut societăţii care executa dublajul să schimbe sensul mai multor replici ale personajelor astfel încât diferenţele să fie insesizabile publicului. În ciuda eforturilor întreprinse de canalul tv, Consiliul Superior al Audiovizualului a remarcat pe data de 24 octombrie 2006 că serialul „prezintă, în viziunea consiliului, numeroase scene violente într-un context al închisorii care poate fi deranjant pentru copii”, înştiinţând în scris postul tv că serialul va trebui însoţit de recomandarea „interzis minorilor sub 12 ani”, şi în consecinţă difuzat în a doua parte a serii.

Preşedintele grupului media M6, Nicolas de Tavernost a apreciat că „decizia este inechitabilă faţă de M6 în condiţiile în care alte canale concurente difuzează uneori producţii mult mai violente la aceeaşi oră”.

Televiziunea a ripostat şi a comandat un studiu institutului de sondare a opiniei publice IFOP pentru a afla părerea francezilor în legătură cu presupusa violenţă prezentă în serial. La întrebarea „Credeţi că Prison Break este un serial care poate fi programat în prime-time?”, cei chestionaţi au răspuns afirmativ în proporţie de 82%, la întrebarea „Sunteţi şocaţi de violeţa prezentă în serial?” 78% din francezi au răspuns negativ iar la întrebarea „Există în Prison Break mai multă violenţă decât în alte producţii difuzate în prezent?”, repondenţii au fost de părere că nu, într-o proporţie de 73%.

Ca urmare a recursului făcut de M6, Consiliul Audiovizualului a acceptat să-şi modifice hotărârea iniţială şi a clasificat fiecare episod în parte, în funcţie de imaginile conţinute. Astfel, 11 episoade din cele 22 ale primei serii au fost catalogate ca fiind interzise minorilor sub 12 ani şi deci au fost difuzate după ora 22:00, restul episoadelor având permisiunea de a fie transmise la ora iniţială, 20:50.

În alte ţări

Prison Break a fost încadrat în diferite categorii de vârstă, de la ţară la ţară. În majoritatea cazurilor acesta a fost nerecomandat minorilor sub 12 ani. Se remarcă situaţia Chinei, care a interzis complet serialul, considerându-l mult prea violent. Difuzarea a fost interzisă de asemenea în închisorile tunisiene şi în unele penitenciare din Statele Unite, unde a devenit interzisă şi purtarea tatuajelor.

Audienţe tv, aprecieri critice şi campanii de promovare

În America de Nord şi Centrală

În Statele Unite

Datele prezentate în tabelul de mai jos reprezintă audienţele medii înregistrate per episod. Informaţiile se bazează pe măsurătorile efectuate de către Nielsen Media Research iar perioada luată în considerare vizează intervalul septembrie – mai din fiecare an. Locul ocupat se referă la poziţia pe care serialul s-a aflat în clasamentul general al tuturor emisiunilor tv difuzate în Statele Unite în perioada studiată.

Sezon Perioadă Interval orar Clasament Audienţă medie
(în milioane de telespectatori)
1 2005 – 2006 Lunea, ora 21:00 ET
(ora 20:00 ET, începând cu jumătatea sezonului)
Locul 55 9,2[47]
2 2006 – 2007 Lunea, ora 20:00 ET Locul 51 9.3[48]

FOX a susţinut lansarea Prison Break cu o mare campanie publicitară. Producţia a debutat pe micile ecrane pe data de 29 august 2005 şi a fost vizionată de 10,5 milioane de americani, un record pentru televiziunea FOX, care nu mai înregistrase asemenea audienţe în zilele de luni ale perioadei estivale de pe vremea lansării serialelor Melrose Place şi Ally McBeal, în anul 1998. Conform Nielsen Research, cele două episoade difuzate în seara premierei s-au clasat pe locul şapte în topul celor mai vizionate programe de televiziune din săptămâna respectivă, ocupând prima poziţie în cadrul segmentelor de vârstă 18-49 şi 18-34 . Audienţele nesperat de mari obţinute încă de la debutul serialului au fost acompaniate de recenzii pozitive din partea criticilor. Publicaţia The New York Times a fost de părere că Prison Break este „mult mai captivant decât celelalte seriale noi ale televiziunilor, şi cu siguranţă unul dintre cele mai originale”, lăudând „aspectul autentic” şi capacitatea producătorilor de a crea un „thriller plin de suspans”. Entertainment Weekly a catalogat serialul ca fiind unul dintre cele mai bune ale anului 2005. Pe de altă parte, The Washington Post a criticat Prison Break, reproşându-i aerul sobru pe care doreşte să-l afişeze şi prestaţiile permanent „nervoase” ale actorilor.

Imagine promoţională folosită de televiziunea FOX în presa scrisă pentru promovarea sezonului II din Prison Break

Imagine promoţională folosită de televiziunea FOX în presa scrisă pentru promovarea sezonului II din Prison Break

Primul sezon a fost urmărit în medie de aproximativ 9,2 milioane de telespectatori săptămânal şi a devenit cea mai vizionată producţie din rândul serialelor care au debutat în toamna anului 2005.

Premiera celui de-al doilea sezon din vara anului 2006 a fost urmărită în medie de 9,4 milioane de americani. Comparativ cu media obţinută în anul precedent, scăderea a fost de peste un milion de telespectatori, cu un declin mai pronunţat în rândul adulţilor tineri. În cazul segmentului de vârstă 18-49 pierderea a fost de 20% în comparaţie cu episodul pilot. Totuşi, în a doua jumătate de oră a primului episod, audienţele au urmat un trend ascendent, crescând de la 3,6% la 3,9%. Un critic al publicaţiei USA Today a fost de părere că serialul a devenit copleşit de „absurdităţi fără sens”, reproşându-le scenariştilor „lenea incredibilă” de care au dat dovadă apelând mereu la tatuaj ca la un „accesoriu polivalent pentru salvarea intrigii”. În opoziţie cu USA Today, cei de la Detroit Free Press au elogiat debutul seriei pentru faptul că s-a ridicat la standardul impus de primul sezon, oferind publicului un divertisment de calitate, datorat varietăţii personajelor conturate şi „scenariului tensionat şi ingenios” pe care Paul T. Scheuring şi echipa sa l-au creat. Cea mai mare audienţă înregistrată de al doilea sezon a fost de 10.1 miloane de telespectatori şi a fost obţinută de episodul 38 intitulat Chicago. Pe de altă parte, episodul care a încheiat sezonul doi a obţinut una din cele mai scăzute audienţe din istoria serialului, fiind vizionat doar de 8,01 milioane de americani.

În Canada

O modalitate de promovare folosită în Canada şi Suedia: oraşele au fost împânzite de afişe în genul celor din Vestul Sălbatic, cu pozele evadaţilor.

O modalitate de promovare folosită în Canada şi Suedia: oraşele au fost împânzite de afişe în genul celor din Vestul Sălbatic, cu pozele evadaţilor.

Prison Break a fost singurul serial tv debutant care s-a clasat în topul 20 al celor mai vizionate emisiuni tv canadiene din sezonul 2005/2006. Prima serie a atras o medie de 1,4 milioane de telespectatori per episod, din care 867,000 au făcut parte din publicul ţintă al serialului (18-49 ani). Pe durata difuzării celui de-al doilea sezon, serialul a fost constant lider de audienţă în intervalul său orar, cu un vârf de 1,7 milioane telespectatori pentru episodul difuzat în 20 noiembrie 2006.

În Cuba

În Cuba, Prison Break a fost transmis de televiziunea naţională de stat şi s-a bucurat de un succes atât de mare încât cinematografele din ţară au preluat primul sezon al serialului şi l-au proiectat integral.

În Europa

În România

Deşi premiera serialului pe micile ecrane nu a beneficiat de o promovare susţinută, primul episod difuzat de Pro TV în seara de 10 septembrie 2007 a fost lider de audienţă atât în categoria publicului urban de toate vârstele, cât şi în categoria publicului urban comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Audienţa medie obţinută de primul episod în cadrul segmentului de public 18-49 a fost de 3,8 puncte, cu o cotă de piaţă de 19,1%, iar pe segmentul publicului de toate vârstele producţia a realizat o audienţă medie de 3,1 puncte (16,1% cotă de piaţă). Vârful de audienţă în categoria de public 18-49 a fost de 4,8 puncte (26,4% cotă de piaţă).

Achiziţionarea Prison Break de către Pro TV a fost comentată şi în presa scrisă românească, majoritatea publicaţiilor care au avut articole pe acest subiect consemnând succesul global de care s-a bucurat serialul, atât în rândul criticilor cât şi în rândul publicului. Ziarista Mihaela Călinoiu de la Evenimentul Zilei constată faptul că spre deosebire de alte producţii care se folosesc de nume celebre cooptate în distribuţie pentru a atrage atenţia asupra lor, Prison Break mizează pe un scenariu alert şi mai puţin pe notorietatea actorilor. „Vârtejul” evenimentelor în care sunt prinşi telespectatorii este menit să „ia răsuflarea” şi este menţinut abil de regizorii fiecărui episod. „Regia, scenariul, dar şi jocul actoricesc sunt atuurile categorice ale serialului.” Şi jurnaliştii de la România Liberă scot în evidenţă lucrurile prin care se diferenţiază Prison Break de alte producţii pe aceeaşi temă, remarcând felul în care este spusă şi construită povestea. Pornind de la o premisă „aparent banală”, Prison Break reuşeşte de la primul până la ultimul episod să menţină tensiunea şi interesul telespectatorului, folosindu-se de „interpretări dinamice”, răsturnări de situaţie şi dezvăluiri neaşteptate, condimentate ocazional cu secvenţe de acţiune. „Subiectul capătă amploare de la o secvenţă la alta, fiecare episod devenind astfel imprevizibil.”

În Spania şi Portugalia

Campanie inedită de promovare a Prison Break în Portugalia

Campanie inedită de promovare a Prison Break în Portugalia

În Spania, Prison Break este difuzat de versiunea spaniolă a televiziunii FOX (recepţionată pe bază de abonament) şi de televiziunea publică La Sexta (cu vizionare liberă). Programat în serile de joi, de la ora 22:00, debutul Prison Break în Spania a fost urmărit de 800,000 de telespectatori. Audienţele ridicate s-au menţinut pe întreaga perioadă de difuzare a primului sezon iar serialul a devenit vârful de lance al postului La Sexta. Seria a doua a debutat în forţă, depăşind în termeni de audienţă primul sezon. Primele două episoade ale sezonului doi au fost transmise în aceeaşi seară, iar televiziunea La Sexta a obţinut cea mai mare audienţă din istoria sa (excluzând evenimentele sportive), aproximativ 1,097,000 de spanioli (5,5% audienţă) urmărind noile aventuri ale lui Michael Scofield. Performaţele obţinute de postul FOX au fost comparabile, Prison Break depăşind toate recordurile de audienţă existente până la apariţia sa pentru programele transmise de televiziunile cu plată.

Serialul s-a dovedit un succes şi în Portugalia, unde a beneficiat de o campanie de marketing intensă, desfăşurată în mai multe etape. În primă fază, jurnaliştilor le-au fost distribuite kituri „Prison Break” care conţineau un CD promoţional, o hartă cu un plan al evadării şi o lingură. În spatele gratiilor şi gardurilor din oraşe au fost plasate panouri publicitare iar în magazine au fost distribuite reclame care îi înfăţişau capul lui Michael Scofield,în mărime naturală , ascunzându-se. În ultimă fază, pe străzile capitalei Lisabona au fost desfăşurate mai multe echipe formate din cinci persoane înlănţuite şi echipate în uniformă de deţinuţi şi alte două persoane în uniformă de gardieni, care distribuiau pliante trecătorilor.

Imagine promoţională proiectată pe faţada închisorii Wormwood Scrubs din Londra, în campania de promovare a sezonului 3.

Imagine promoţională proiectată pe faţada închisorii Wormwood Scrubs din Londra, în campania de promovare a sezonului 3.

În Polonia, Germania şi Anglia

În Polonia, primul episod a avut premiera pe data de 28 ianuarie 2007 şi a fost vizionat de 7 milioane de telespectatori (38% cotă de piaţă). Astfel, a devenit cel mai urmărit episod al unui serial străin difuzat vreodată de televiziunea Polsat, cea mai mare televiziune poloneză privată, şi totodată a fost cel mai urmărit program de televiziune al săptămânii respective în cadrul segmentului de public cu vârste cuprinse între 16-49 de ani, cu o cotă de piaţă de 46%.

Deşi Prison Break a beneficiat în Germania de o mediatizare intensă, premiera sa din 21 iunie 2007 a realizat o audienţă sub aşteptări, cu o cotă de piaţă de doar 13,5%, sub media pe care postul RTL o obţine de obicei în prime-time. Pe segmentul de vârstă 14-29 au fost înregistraţi 1,32 milioane de telespectatori. După ce televiziunea a redus difuzarea la un episod pe săptămână, serialul obţine în Germania cote de piaţă de până la 19,2%.

În Marea Britanie, Prison Break a fost difuzat de televiziunea Five, care poate fi recepţionată doar în unele părţi ale ţării, dar a devenit unul din cele mai urmărite programe ale acestui canal.

În Australia şi Asia

Melbourne, Australia: vizitatori înspăimântaţi caută ieşirea din închisoarea virtuală Prison Break.

Melbourne, Australia: vizitatori înspăimântaţi caută ieşirea din închisoarea virtuală Prison Break.

După o masivă campanie publicitară susţinută de canalul tv australian Seven, premiera Prison Break a avut loc pe data de 1 februarie 2006 şi a obţinut o audienţă medie de 1,94 milioane, cu un vârf de 2,09 milioane de telespectatori. Serialul a fost promovat intens şi în perioada următoare, fiind programat în final miercurea, de la ora 20:30. Media per episod a primului sezon a fost de 1.353 milioane de telespectatori.

În cadrul campaniei de lansare pe suport DVD a primului sezon, parcul de distracţii Luna Park din Melbourne în colaborare cu Sudden Impact! Entertainment Company a construit pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi o închisoare virtuală. Sub sloganul Prison Break Live! – Find Your Own Way Out” („Găseşte-ţi singur ieşirea”), vizitatorii erau purtaţi printr-un labirint înşelător prevăzut cu celule şi gratii, oglinzi, jocuri de lumini şi de sunet, efecte speciale şi deţinuţi în persoana unor actori special selecţionaţi.

Cel de-al doilea sezon, promovat sub numele de „Prison Break – On the Run”, a început să fie transmis din 31 ianuarie 2007, miercurea de la ora 21:30. Premiera a fost vizionată de 1.225 milioane de australieni, având o cotă de piaţă de 47%. Deoarece audienţa a început să scadă constant pe parcursul difuzării sezonului, Seven a decis să transmită a treia serie din Prison Break alături de cea de-a doua serie din Heroes, în aceeaşi zi ca şi în Statele Unite, într-un efort de a recâştiga telespectatorii care urmăreau pe internet sau pe DVD-uri episoadele netransmise încă în Australia. Serialul s-a bucurat de o popularitate imensă şi în Noua Zeelandă, unde a câştigat premiul publicului pentru cel mai bun serial tv dramatic debutant.

În Hong Kong, TVB Pearl a transmis prima serie din Prison Break în perioada 5 septembrie 200621 ianuarie 2007. Serialul a obţinut cea mai mare audienţă pe care a avut-o vreodată un serial dramatic străin, doborând recordul anterior stabilit de Dosarele X. Premiera a fost urmărită de 260,000 de telespectatori iar ultimul episod a realizat un rating de 7,3% (470,000 telespectatori), cu un vârf de 9,1% (590,000 telespectatori). Datorită succesului neaşteptat de care s-a bucurat Prison Break, TVB Pearl a achiziţionat drepturile şi pentru al doilea sezon pe care l-a transmis începând cu 6 martie 2007. Primul episod din sezonul doi a fost vizionat de 270,000 de telespectatori, cu un vârf de 310,000. Televiziunea din Hong Kong se aşteaptă ca audienţele obţinute de cel de-al doilea sezon să le depăşească pe cele ale primului. În ciuda faptului că Prison Break a fost interzis de guvernul chinez, televiziunea Jinan TV a difuzat câteva secvenţe din serial în emisiunile educative care au ca scop învăţarea limbii engleze. Reacţia autorităţilor a fost promptă, postul tv fiind somat ca pe viitor să evite asemenea extrase. Totuşi, Prison Break poate fi procurat în China de pe internet şi de pe piaţa neagră a DVD-urilor, alături de alte producţii americane de succes.

sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Prison_break

Daca aveti ceva de comentat despre serial, aici este locul potrivit.